Sărbătorile de iarnă în Samothraki

Când te gândești la Samothraki, îți vine inevitabil în minte imaginea sa în timpul verii, îmbrăcată în culori verzi-azurii. Dar, dincolo de sezonul turistic, insula are viața și ritmul său, cu tradiții și obiceiuri care merită descoperite.

Unele elemente ale sărbătorilor de iarnă sunt similare cu cele din sărbătorile noastre. Altele, desigur, îmbracă specificul locului.

Kallikantzari și Crăciunul

Atât în tradiția românească, cât și în cea grecească cele 12 zile dintre Crăciun și Bobotează sunt considerate o perioadă critică, o perioadă în care ordinea normală a lucrurilor se deteriorează și spiritele rele vin în lumea noastră. La greci acestea se numesc kallikantzari și locuiesc în centrul pământului, încercând sa îi distrugă fundațiile. După Ajunul Crăciunului vor să ajungă în casele oamenilor, mai ales coborând pe horn. Multe dintre obiceiurile acestei perioade aveau ca scop tocmai protejarea împotriva lor.

Cea mai întâlnită măsură de protecție era arderea în sobă pe tot parcursul celor 12 zile a unui lemn gros, numit dodekameritis ("de 12 zile"), care îndepărta spiritele rele. Cenușa nu se arunca, căci se folosea în ziua de Bobotează, făcându-se cu ea o cruce mare pe acoperișul casei, ca să alunge ultimii demoni. Boboteaza, considerată "ziua în care se luminează apele", era sfârșitul acestei perioade.

Colindele

Colindele se întâlnesc cam în aceeași formulă și la greci, unde se numesc kalanda. În Ajunul Crăciunului, grupuri de copii colindă satele, primind în schimb fructe, nuci, smochine, dulciuri și mai rar bani.

Masa de Crăciun

În Samothraki mâncarea tradițională de Crăciun prin excelență nu este capra, așa cum poate te-ai aștepta de la o insulă unde populația de capre este predominantă, ci...porcul. Porcii se sacrificau de obicei cu 1-2 zile înainte de Crăciun, iar râtul se punea la ușă, ca să îndepărteze fulgerele. Ca și la noi, nu prea se arunca nimic - din cap și picioare se făcea piftie, din piele se făceau opinci, numite tservoulia, din restul porcului se pregăteau jumări, slănină, untură, cârnați. Carnea și măruntaiele se prăjeau și se puneau în vase de lut, acoperindu-se cu untură, oferind astfel o mâncare la îndemână pentru iarnă (cum e și carnea noastră "la garniță").

Tipic insulei este souvla (sau sougla, cum spun cei din Samothraki), obicei păstrat și astăzi. Carnea de porc, provenind fie din animalul sacrificat în gospodărie (cum se întâmpla până în anii '60), fie cumpărată (cum este cel mai adesea cazul astăzi) se pregătește în Ajunul Crăciunului. Se taie în bucăți mari, de formă oarecum dreptunghiulară, se presară cu sare, piper și oregano, iar în miijlocul fiecărei bucăți se face o gaură pentru a putea intra mai ușor pe frigare.

În dimineața de Crăciun bărbații se trezesc devreme ca să pregătească focul (cu ani în urmă totul începea chiar în zori, însă astăzi se întâmplă mai târziu, în jur de orele 9-10). Țepușa de lemn lungă de 1-2 metri, cu bucățile de carne puse pe ea (ajungând la 10-25 kg sau chiar mai mult), intercalate din loc în loc cu bucăți de grăsime care ajută la frăgezire, se învârtește deasupra jarului. Sunt necesare câteva ore bune ca să fie gata, ore care sunt petrecute cu meze, vin și distracție. În acest timp, acasă femeile pregătesc garniturile – orez, cartofi, salate.

Bradul de Crăciun

Ca și în România, obiceiul împodobirii bradului de Crăciun este relativ nou și a fost introdus pe filiera originii germane a regilor celor două țări (regele Otto în Grecia a împodobit primul brad de Crăciun în 1833, respectiv regele Carol I în România în 1866). Grecia în schimb avea o veche tradiție a împodobirii navelor (karavakia). Chiar copiii, când se duceau la colindat, obișnuiau să aibă cu ei mici modele de nave decorate. Navele decorate mai pot fi văzute și astăzi împodobind localitățile, alături de brazii de Crăciun.

Vasilopita, rodiile și Anul Nou

Cadourile în Grecia nu se dăruiesc de Crăciun, ci de Anul Nou, căci echivalentul grecesc al lui Moș Crăciun este Sf. Vasile (Agios Vasilis sau Ai Vasilis). Tot de Anul Nou se coace o prăjitură tradițională, numită vasilopita, în care se introduce o monedă și care se taie de obicei în primele momente ale anului care începe. Se spune că cel care găsește moneda în felia sa va avea noroc în acel an.

Legenda pe care se bazează această tradiție povestește că în timpul Sfântului Vasile, împăratul a stabilit un impozit foarte mare pe turmele de oi, iar oamenii și-au dat bijuteriile pentru a putea plăti. Mai târziu impozitul a fost anulat, așa că Sfântul Vasile a dorit să restituie bijuteriile, însă nu a știut care a cui era. Drept urmare a pregătit o prăjitură în care le-a pus pe toate, a tăiat-o în felii și s-a rugat că fiecare om să primească ceea ce îi aparținea, lucru care s-a și întâmplat.

Tradițional, vasilopita se pregătește doar din făină de grâu, iar deasupra se formează din aluat reprezentări cu caracter simbolic, de tip struguri, trifoi, păsări, etc. Femeile protejau prăjiturile de spiritele rele cu ajutorul ramurilor de măslin.

Tot de Anul Nou există obiceiul spargerii unei rodii, simbol al reînnoirii. Cu cât se împrăștie mai multe semințe, cu atât familia respectivă va avea mai mult noroc.

De Bobotează

La greci Boboteaza se numește Theophania. Tradiția este similară cu cea de la români, fiind de sorginte ortodoxă. După slujba de sfințire, o cruce de lemn este aruncată în mare în portul Kamariotissa și mai mulți bărbați se aruncă în apă după ea. Cel care reușește să o recupereze și să o aducă preotului va fi binecuvântat în noul an.

În limba greacă

Kalà Hristùgenna! = Crăciun fericit!
Kalì Hrònia! = Un an bun!
Kalès giortès! = Sărbători fericite!