Ruinele Mănăstirii Christos de lângă Therma

Deși pe indicator scrie, în greacă și engleză, "Sfânta Mânăstire a lui Christos", mânăstirea de fapt nu mai există. Au rămas doar ruinele acesteia, într-un cadru natural de o deosebită frumusețe, undeva la est de Therma, între văile râurilor Gria Vathra și Kardelis. Întreaga zonă este cunoscută sub numele de "Christos" (sau K'stos, cum mai spun localnicii, în dialect).

Plecând din șoseaua principală de pe coasta nordică (cam la 1,5 km dupa Therma, cum mergi spre plaja Kipos), drumul cu pietriș (destul de prost) șerpuiește pentru aproape 2 kilometri printre ferigi și copaci de un verde intens, ajungând până la circa 150m înălțime. Peisajul este completat din când în când de nelipsitele capre care stăpânesc insula.

Lăsăm mașina la câteva zeci de metri distanță de ruine și parcurgem ultima parte pe jos. De aici vederea se deschide larg, privirea trecând de la vegetația deasă la albastrul Mării Traciei și apoi la partea continentală care se întrezărește undeva departe.

Un gard metalic și câțiva arbori înalți ascund monumentul ce datează din perioada bizantină târzie. Mănăstirea a fost construită pe la mijlocul sec. al XIV-lea și, dată fiind densitatea urmelor de locuire din zonă, probabil era situată pe teritoriul unei așezări.

În 1771, ca urmare a stării de degradare și a dificultăților în care se afla, a devenit metoh al Mânăstirii Iviron de la Muntele Athos, împreună cu mănăstirea Sf. Athanasie (singura care mai funcționează în prezent pe insulă, lângă Alonia). Aceasta este de altfel și prima mențiune scrisă a monumentului.

Mânăstirea a fost abandonată în sec. al XIX-lea, iar locul a fost declarat sit arheologic în anul 1964. Astăzi se păstrează doar ruinele bisericii principale, precum și cele ale clădirilor care făceau cândva parte din complexul monastic - o cisternă, câteva chilii și o brutărie, toate împrejmuite de un zid.

Biserica este micuță, de circa 12 metri lungime și un pic mai mult de 4 metri lățime, fiind împărțită în pronaos și naos și având o singură absidă înspre est. Pereții au fost construiți dintr-un amalgam de materiale - piatră, cărămidă, mortar cu bucăți de țiglă, dar și fragmente provenite de la Sanctuarul Marilor Zei. Arcade oarbe, subliniate de cărămidă în partea superioară, decorează pereții naosului, pe care niște pârși micuți aleargă speriați atunci când ne facem apariția.

E un fel de sentiment amestecat aici, o îmbinare între creștin și păgân - privirea fuge de la crucile săpate în piatră la inscripțiile antice de pe bucățile de marmură luate de la Paleopoli. Și liniște, multă liniște...

Deși pe panoul de intrare este trecut un program (vechi) de vizitare, în ultimii ani Mânăstirea lui Christos nu a mai fost deschisă decât pentru oficierea unor slujbe, de câteva ori pe vară.