Vedeta insulei: Victoria din Samotraki

Fără îndoială, cel mai cunoscut simbol al insulei este statuia zeiței Nike (Victoria) înaripată, aflată astăzi la Muzeul Luvru. Faima sa a ajuns în toate colțurile lumii, fiind considerată o capodoperă a antichității.

Reprezentări și menționări ale lui Nike (în greacă Niki) se găsesc peste tot în Samothraki – de la statuia modernă din Kamariotissa, până la suvenirurile din magazine și denumirile de hoteluri sau alte firme.

Descoperirea statuii și drumul spre Paris

La 15 aprilie 1863, Charles Champoiseau, viceconsul al Franței la Adrianopole (astăzi Edirne) și totodată arheolog amator, găsea în mica insulă Samothraki,  stăpânită pe atunci de turci, părți din corpul unei statui. Cel care a făcut descoperirea a fost un muncitor grec care lucra la săpături și care i-a strigat lui Champoiseau: "Domnule, am descoperit o femeie!". Statuia a fost găsită împrăștiată în 118 bucăți în zona Sanctuarului Marilor Zei. Această fragmentare se explică și prin modul de lucru al artiștilor din perioada elenistică: mai întâi se realizau părțile componente și abia la final erau asamblate.

Imediat după descoperire, Chaimposeau a cerut aprobarea Imperiului Otoman pentru a trimite statuia în Franța. La transport a fost folosită o navă franceză de război, iar pe 11 mai 1864 Nike sosea la Luvru. La renovarea din 2013-2014, specialiștii au concluzionat că în timpul acelui drum, opera a fost deteriorată.

În anul 1866, Nike era expusă pentru prima dată în muzeu, însă fără prora pe care se sprijină astăzi. Abia în 1875 arheologii austrieci care făceau cercetări în Samothraki și-au dat seama că bucățile de marmură gri pe care Champoiseau le ignorase, crezând că aparțin unui monument funerar, constituiau de fapt prora navei pe care artistul antic o sculptase ca bază pentru zeița înaripată. Prora a fost și ea transportată la Luvru, așa că din 1884 statuia reasamblată a fost expusă deasupra scării Duru.

În timpul săpăturilor făcute mult mai târziu, în 1950, Karl Lehman și echipa sa de arheologi au găsit, în zona în care se făcuse descoperirea inițială, palma dreaptă a statuii. Două degete au fost descoperite de soția lui Lehman, Phyllis Williams, la Viena, printre fragmentele excavărilor de sec. XIX aflate într-un depozit al Muzeului de Artă. Și aceste părți au luat drumul Muzeului Luvru.

În Sanctuarul Marilor Zei s-au mai găsit de-a lungul timpului alte două reprezentări ale zeiței Nike înaripată – una (copie romană) este astăzi expusă la Muzeul de Istoria Artei din Viena, iar cealaltă în Muzeul Arheologic din Samothraki.

Cine a fost autorul lui Nike și care era rolul statuii?

Pentru o bună perioadă s-a crezut că statuia a fost un semn de mulțumire adus de Dimitrios Poliokritis (337-283 î.Hr.) după învingerea flotei lui Ptolemeu în largul coastelor Ciprului în jurul anului 290 î.Hr. Astăzi, cea mai acceptată ipoteză este că opera a fost comandată în sec. II î.Hr. sculptorului Pythokritos de către locuitorii din Rhodos, pentru a mulțumi Marilor Zei pentru o victorie navală.

Ceea ce se știe cu certitudine este doar că statuia avea scopul de a comemora o bătălie pe mare și că a fost realizată în epoca elenistică, probabil între anii 220 și 185 î.Hr.

Zeița este înfățișată aterizând pe prora unei nave, cu aripile deschise, fiind vizibilă de la depărtare. Rolul ei era cel de a anunța victoria și, conform unor păreri, avea brațul drept ridicat - fie pentru a saluta, fie pentru a trâmbița izbânda, fie pentru a ține o coroană.

Caracteristici

În forma actuală, Nike este alcătuită din mai multe bucăți principale: o bucată mare de la bust până la picioare, partea de sus a bustului și aripile. Aripa stângă a fost reasamblată din mai multe fragmente, iar aripa dreaptă a fost refăcută de specialiștii de la Luvru, copiind-o în oglindă pe cea stângă.

Statuia este monumentală, măsurând (cu tot cu proră) 5,57 m înălțime și este construită din marmură albă de Paros. Prora navei pe care se sprijină este realizată din marmură de Rhodos de culoare gri.

Având în vedere că partea sa stângă este mai atent lucrată, se presupune că intenția sculptorului a fost ca statuia să fie văzută de către public din partea stângă, cam la trei sferturi din profil. Procedura era comună în perioada elenistică.

Deși capul și brațele statuii nu au fost găsite nici până în ziua de astăzi, acest lucru pare că nu face decât să sporească forța de expresie și farmecul pe care Nike îl exercită asupra privitorului.

Restaurare

În anul 2013, în urma unei campanii de strângere de fonduri destinate restaurării lui Nike, Muzeul Luvru obținea 4 milioane de Euro.

În perioada 2013-2014 statuia a fost curățată și analizată cu atenție, ocazie cu care s-au descoperit pigmenți de vopsea albastră, ceea ce duce la ipoteza că, inițial, cel puțin o parte a statuii era colorată.

Încercările de repatriere

În februarie 1999, locuitorii din Samothraki au adresat mai multe scrisori politicienilor din Grecia, pentru a solicita reîntoarcerea statuii în locul în care a fost găsită. Nu au avut niciun rezultat.

În luna august a aceluiași an, artistul american Max Mulhern a creat o replică modernă din aluminiu a statuii, pe care a adus-o personal pe insulă pentru a o oferi în dar locuitorilor, însă Ministerul Culturii din Grecia nu a fost de acord cu amplasarea acesteia pe locul inițial, așa că statuia cea nouă a fost îngropată undeva lângă mare. Povestea drumului acestei statui către Samothraki a fost descrisă în documentarul "Max et la sculpture qui marche".

O altă încercare de a o readuce pe Nike în țara sa natală a fost făcută de Grecia în 2013, dar fără succes.

Cei care vizitează acum insula Samothraki pot vedea doar o copie a statuii, expusă încă din sec. al XIX-lea în camera D a Muzeului de Arheologie din Palaiopoli.