Caută în InSamothraki.ro InSamothraki on Facebook InSamothraki on Instagram InSamothraki on Pinterest RSS feed
To Gid' - Goat Shop, magazinul cu căprițe din Samothraki

To Gid' - Goat Shop, magazinul cu căprițe din Samothraki

To Gid' - Goat Shop se află pe străduța îngustă care coboară de la cetatea din Chora spre centru. Îl vei găsi pe stânga, după ce treci de brutăria tradițională, chiar înainte de Meltemi Bar. Este un magazin micuț și colorat, adăpostit într-o casă veche și frumoasă de piatră, de care stă agățată vița de vie.

Goat Shop văzut de pe terasa barului Meltemi
Goat Shop văzut de pe terasa barului Meltemi

În limba greacă, to gidi (prescurtat to gid') înseamnă "capră". Faimoasele capre din Samothraki sunt prezente nu doar în denumirea și sigla magazinului, ci apar, în diferite forme - care de care mai simpatice și mai amuzante - pe majoritatea produselor.

Fațada magazinului To Gid' - Goat Shop
Fațada magazinului To Gid' - Goat Shop

Rania (o explozie de energie) și Miltos (mai serios și mai filozof) locuiesc în Salonic și au deschis To Gid' - Goat Shop în 2016, în Chora, după mulți ani în care și-au petrecut vacanțele pe insulă, ca turiști. De când au înființat magazinul, stau în Samothraki în fiecare vară - de la sfârșitul lui mai până pe la sfârșitul lui septembrie. În restul timpului se ocupă cu designul și personalizarea produselor, caută idei noi de schițe și călătoresc în toată lumea.

Rania și Miltos au reușit să facă din To Gid' - Goat Shop un adevărat brand al insulei. Turiștii (dar și localnicii) iubesc tricourile lor și le poartă nu doar în Samothraki, ci și prin alte părți. Produsele lor m-au cucerit și pe mine chiar de când au deschis, de dinainte să devenim prieteni. Tricourile, hanoracele, bandanele sau șepcile de la Goat Shop sunt parte constantă a garderobei mele în tot felul de călătorii și mă fac să simt insula mai aproape.

Ce vei găsi la To Gid' - Goat Shop? În primul rând tricouri și hanorace, în diferite culori, inscripționate cu mesaje simpatice, jocuri de cuvinte și diferite ipostaze ale caprelor din Samothraki. Sunt prezente astfel capra care se cațără pe vârful Feggari, capra pe motor, capra care aleargă, capra biciclistă, capra dornică de aventuri pe Muntele Saos, capra cool, capra cu cercel de perlă, capra Mona Lisa, capra în stil mafiot (the Goatfather), capra care bea relaxat (chalara) dintr-o halbă cu bere, capra care face yoga, SuperGoat sau capra alternativă.

Tricouri Goat Shop
Tricouri Goat Shop

Alte tricouri
Alte tricouri

Bluze și hanorace
Bluze și hanorace

În micul spațiu din magazin mai sunt pălării, șepci, bandane, body-uri de bebe, șorțuri, săpunuri și creme din lapte de capră, genți și rucsacuri, portofele, lumânări, magneți, agende, stickere, scrumiere, căni, păhărele de tsipouro, halbe de bere și suporturi de pahare - toate imprimate cu...ai ghicit, căprițe.

Șepci și bandane
Șepci și bandane

Creme și săpunuri din lapte de capră
Creme și săpunuri din lapte de capră

Tricouri, magneți și agende
Tricouri, magneți și agende

În lunile mai și iunie, magazinul To Gid' - Goat Shop este deschis până la prânz și în timpul serii. După jumătatea lui iulie și în august magazinul rămâne deschis de dimineața până noaptea târziu.

Telefon: +30 694 537 8341

În interiorul magazinului
În interiorul magazinului

Comentarii (1)

Gabriel
13 Jul 2021, 13:24
Foarte de treaba proprietarul,iar magazinul este unul aparte.Toate produsele au dizainul facut de sotia lui.
Gasesti sigur sa cumperi ceva
Ps Produse de calitate 1

InSamothraki on Facebook

Urmărește-ne și pe Facebook
dacă vrei să rămâi la curent cu ce se întâmplă pe insulă!

Intră pe pagină Nu, mulțumesc