Caută în InSamothraki.ro InSamothraki on Facebook InSamothraki on Instagram InSamothraki on Pinterest RSS feed
Cu barca spre sudul sălbatic al insulei

Cu barca spre sudul sălbatic al insulei

Toate obiectivele Biserici și capele din Samothraki Descoperă marea Descoperă muntele Oameni și așezări Obiective culturale și muzee Plaje din Samothraki

Drumurile din Samothraki nu acoperă toată insula. Unele locuri, în special, cele din partea de sud, sunt accesibile doar pe anumite trasee montane, dificile și mai puțin cunoscute. O modalitate mai simplă de a le vedea este să faci o excursie cu barca sau cu vaporașul.

Excursii cu astfel de ambarcațiuni sunt organizate de obicei în timpul sezonului de vară, atunci când numărul de turiști care vizitează insula este ridicat. Punctele de plecare sunt plaja Pachia Ammos, plaja Kipos și micul port din Therma.

Unele excursii presupun un tur complet al insulei, altele doar o parte, unele includ opriri pentru înot sau scuba diving. Toate excursiile îți dau însă posibilitatea de a admira locurile din sud - sud-est, de o frumusețe sălbatică și de o mare valoare ecologică.

În sudul insulei relieful este accidentat, iar pereții de stâncă par sculptați
În sudul insulei relieful este accidentat, iar pereții de stâncă par sculptați

De la Pachia Ammos în sud și până la Kipos în sud-est pereții stâncoși se înalță abrupt direct din mare, fiind întrerupți din când în când de canioane, plaje variate sau diferite formațiuni geologice ce par sculptate. Sunt imagini spectaculoase, ce îți taie răsuflarea. În Samothraki părțile din sud sunt foarte diferite de cele din nord și îți dau sentimentul că te afli pe o altă insulă, nelocuită și neîmblânzită.

Versanți abrupți, bucăți de plajă și stânci masive domină peisajul
Versanți abrupți, bucăți de plajă și stânci masive domină peisajul

La est de Pachia Ammos, într-un peisaj arid, se înșiră patru mici golfuri. În cel de-al doilea și al treilea golf sunt adăpostite două minunate plaje cu nisip auriu și ape cu nuanțe de smarald sau azurii (Karkani și Angalouda), încadrate de pereți stâncoși.

Al doilea golf după Pachia Ammos ascunde o frumoasă plajă cu nisip, încadrată de pereți înalți
Al doilea golf după Pachia Ammos ascunde o frumoasă plajă cu nisip, încadrată de pereți înalți

În cel de-al patrulea golf este ascunsă plaja Katarti, ușor de recunoscut după bucata de stâncă prăbușită în apropierea țărmului din pereții abrupți care o domină. Numele său se traduce prin "catarg". Undeva în apropiere, sub ape, se află epava unei nave comerciale românești care transporta lemne, eșuată cândva spre jumătatea secolului trecut. Se spune că din lemnele pe care marea le-a adus atunci la țărm, mulți locuitori din Chora și-ar fi construit case.

La plaja Katarti poți ajunge doar cu barca
La plaja Katarti poți ajunge doar cu barca

După un masiv bloc muntos urmează plaja Vatos, aflată la gura de vărsare în mare a râului cu același nume. Este o plajă cu nisip și pietricele, colorată din loc în loc de leandri roz.

Plaja Vatos se găsește la finalul canionului omonim
Plaja Vatos se găsește la finalul canionului omonim

Mergând în continuare spre est, versanții abrupți alternează cu mici plaje, printre care se remarcă Agelada (numele său se traduce prin "Vaca", probabil după forma vreunei stânci), cu pietre rotunjite și perfect șlefuite și cu urme de culoare verzuie pe stâncile din apropiere.

O parte din plaja Agelada
O parte din plaja Agelada

Urmează Kremastos, cea mai spectaculoasă dintre cascadele din Samothraki. Se mai numește și Kremasto Nero, adică "apă agățată" sau "apă atârnată". Este cea mai înaltă cascadă de pe insulă și se varsă în mare de la înălțimea de aproximativ 180m. În timpul iernii, când debitul este bogat în urma ploilor și zăpezilor, apele sale cad direct în mare, fără a mai atinge stâncile.

Kremastos este cea mai interesantă cascadă a insulei Samothraki
Kremastos este cea mai interesantă cascadă a insulei Samothraki

După Kremastos urmează niște formațiuni geologice ciudate, care pot fi văzute doar dinspre mare. Se numesc Tis grias ta pania și constituie una dintre atracțiile din Samothraki. Arată ca o rețea de linii și pete albe ce par pictate pe stâncile bazaltice, de culoare întunecată. Numele lor se traduce ca "rufele bătrânei" și este explicat de o legendă locală. Cândva, în aceste locuri izolate și sălbatice, ar fi trăit o bătrână ale cărei singure tovarășe erau caprele. Într-o zi, după ce spălase, un vânt puternic s-a stârnit din senin și a luat pe sus rufele întinse la uscat, aruncându-le pe țărm. Amărâtă, bătrâna le-a blestemat să se transforme în piatră. Așa s-ar fi născut Tis grias ta pania.

Tis grias ta pania par rufe întinse pe stânci
Tis grias ta pania par rufe întinse pe stânci

Urmează apoi plaja Gyali, la capătul unuia dintre cele mai sălbatice canioane ale insulei. Este o plajă cu pietricele albe și ape transparente, care i-au dat și numele ce se traduce prin "sticlă".

Locurile din sudul insulei sunt populate de porumbei de stâncă, pescăruși, păsări răpitoare, capre sălbatice și delfini. În timpul iernii, în peșteri se adăpostesc focile mediteraneene din specia Monachus monachus, devenite din păcate tot mai rare.

Țărmul sudic e caracterizat și de prezența peșterilor
Țărmul sudic e caracterizat și de prezența peșterilor

Cu barca de la Pachia Ammos

În partea dreaptă a plajei Pachia Ammos, cum privești spre mare, se află o tavernă și un beach bar. Aici îl vei găsi din primăvară până în toamnă pe Nick (Nikolaos) Kapelas. În timpul verii, bărcile sale sunt ca un fel de taxi pe apă pentru cei care vor să ajungă pe plaja Vatos.

Cu barca lui Nikolaos poți ajunge și mai departe, spre Kremastos și Tis Gria ta Pania. Îl poți contacta la numărul de telefon +30 698 450 8105.

De pe plaja Pachia Ammos, Nikolaos face excursii către Vatos și Kremasto Nero
De pe plaja Pachia Ammos, Nikolaos face excursii către Vatos și Kremasto Nero

Cu barca de la plaja Kipos

Frumoasa plajă Kipos este cartierul general al Ioanei și al lui Dan de la H2O Dive&Fun. Ioana și Dan sunt doi români care au îndrăgit insula și care locuiesc în Samothraki o mare parte din an. Ei organizează excursii cu barca (și nu numai), cu opriri pentru înot și snorkeling. Tot ei dețin și centrul de scuba diving cu sediul în Kamariotissa. Pentru cereri și informații contactează-i cu încredere la numărul de telefon +40 732 123 232.

Cu barca din Therma

Chiar lângă plaja din Therma se află un mic port, folosit de obicei de ambarcațiunile de pescuit sau de agrement. De acolo pornește în timpul sezonului de vârf (iulie-august) vaporașul Axieros, deținut de Samothraki Cruises. În funcție de vremea din Samothraki și de numărul de persoane înscrise, excursiile includ un tur mai lung sau mai scurt al insulei, cu sau fără prânz.

Comentarii (6)

sorin farcas
19 Jun 2019, 08:40
Foarte interesant articolul Multumesc pentru informatii.
Bob
07 Aug 2019, 11:29
Buna ziua,
Imi puteti spune daca pe insula gasesc vreun centru de diving?
Multumesc anticipat :)
Bob
InSamothraki.ro
07 Aug 2019, 11:33
Buna ziua,
A fost candva un centru de diving pe drumul spre plaja Kipos, dar nu mai exista. Se face diving la Dikella, cam la 30 minute de Alexandroupoli, pe continent. Daca sunteti interesat, va rog sa trimiteti un e-mail la contact@insamothraki.ro.
Bob
07 Aug 2019, 11:42
Multumesc frumos pentru raspunsul prompt, dar tinta mea este insula, si vroiam sa stiu daca imi iau cu mine si echipamentul de diving.
Turist RO
29 Jun 2021, 16:16
Buna ziua! Intentionez sa ajung pe insula in luna august. As dori sa stiu daca pot inchiria o barca, astfel incat sa pot vasli pana la acele locuri "izolate", sau singura optiune este sa fiu "dus" acolo.
Multumesc foarte mult!
InSamothraki.ro
29 Jun 2021, 17:00
Buna ziua,
Până mai anul trecut, cei de la Euplous închiriau ambarcațiuni (nu știu ce s-a mai întâmplat cu ei de când cu pandemia). Încercați să îi sunați la 00306937030168. De asemenea, pe plaja Pachia Ammos se găsesc caiace în sezon.
Rezervă bilete de feribot
Cazare în Samothraki
Booking.com
Vremea în Samothraki

InSamothraki on Facebook

Urmărește-ne și pe Facebook
dacă vrei să rămâi la curent cu ce se întâmplă pe insulă!

Intră pe pagină Nu, mulțumesc